— Dumnezeule, Beau – tu ești? Unde ești? am întrebat în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji. Chiar era în viață. „Ăă, într-una dintre multele case ale lui Isobel, zice ea.”

— Îmi pare rău, dormeam și...

— Știu, nu-ți face griji. Isobel mi-a spus că păreai obosită. I-am auzit vocea. Mâinile îmi tremurau și mă simțeam copleșită auzindu-i vocea din nou. Nu ne cunoșteam de mult timp, dar faptul că