PERSPECTIVA ATASHEI

Nu aveam nevoie ca Celeste să o spună cu voce tare pentru a o înțelege. O puteam citi în felul în care ochii ei îmi urmăreau mâinile, în felul în care maxilarul i se încleșta de fiecare dată când cineva îmi spunea „Alteța Voastră”. Știam deja exact ce gândea.

Voia să pună mâna din nou pe sforile pe care obișnuia să le tragă, voia să mă transforme în ceva spre care putea arăta ș