PERSPECTIVA ATAȘEI

Părăsisem deja camera unde stătea Bătrânul, dar cuvintele lui continuau să mi se repete în minte. Nu sunt o zână... și nu sunt un vârcolac.

O respirație scurtă mi-a scăpat, aproape un râs.

— Ce minciuni... am murmurat în barbă. Nu am putut folosi piatra. Nu aveam un lup. Și mă puteam vindeca în feluri pe care nimeni nu le putea explica.

De ce încercam măcar să găsesc un sens în