PERSPECTIVA ATAȘEI

Nu aveam nevoie de o oglindă ca să știu că roșisem. Fața mea era probabil la fel de roșie ca pietrele de lângă forjă.

Cassian era deja în bazin, cu mâna încă întinsă spre mine. Apa îi ajungea până la brâu, unduindu-se ușor în jurul lui. Lumina albastră difuză din peșteră îi făcea pielea să pară mai conturată, umerii mai lați, fiecare cicatrice mai vizibilă. Nici nu știam unde să