PERSPECTIVA ATAȘEI

Când în sfârșit s-a retras, fruntea lui s-a odihnit pe a mea, amândoi respirând greu. Mâinile lui îmi strângeau încă talia, degetele mari mângâind materialul hainelor mele de parcă nu era sigur dacă să-mi dea drumul.

Buzele îmi furnicau. Pieptul îmi tresălta. Mintea îmi era încețoșată.

Apoi a șoptit, cu vocea aspră și răgușită:

— Chiar nu știi ce-mi faci.

Am înghițit în sec, înc