DIN PERSPECTIVA ATAȘEI

Acum câteva minute mă întrebam de ce l-am îmbrățișat. Acum, mă certam singură pentru că mi-am pus măcar întrebarea. Este soțul meu. Nu e oare natural să mă agăț de el când îl văd în siguranță?

— M-ai salvat de corupția pietrei. Cuvintele mi-au scăpat înainte să le pot opri. Am încercat să-i evit ochii, dar era inutil. Inima îmi era prea crudă, prea recunoscătoare, neliniștit