Adelaide

Alaric se uita la mine cu un zâmbet calm pe față. „Dacă până aici trebuie să merg ca să vorbesc cu tine”, a spus el, „atunci nu, nu mă satur de mine însumi, Addy.”

Am gâfâit nevenindu-mi să cred, în timp ce buzele i se arcuiau și mai mult și continua să mă privească de parcă aș fi fost singurul lucru care conta pentru el în acel moment.

„Fără gărzi—nici măcar unul?” am întrebat, ridicând