Ivan se lasă moale în scaun atât cât îi permit legăturile, fiind imobilizat de glezne și încheieturi. „L-am doborât o dată, nu-i așa?” murmură el, iar eu schițez un zâmbet pentru că – ei bine, are dreptate. Mama mea... îl subestimează pe Ivan așa cum a făcut-o și Kent cândva, ceea ce nu este o alegere bună pe termen lung.

„Victoria...” spune Kent, cu vocea puțin ezitantă acum, aplecându-se îna