Deschid ochii când realizez, destul de brusc, că Kent nu mă conduce spre ușa biroului prin care am intrat. În schimb, se îndreaptă spre spatele biroului, spre locul unde ține un raft plin cu cărți legate în piele, la care nu m-am gândit niciodată prea mult până acum.

„Unde mergem?” întreb, puțin șocată și mai mult decât puțin curioasă.

„La ușă,” răspunde Kent, și aud ceva în vocea lui care e