— Nu arăți deloc bine, fură primele cuvinte pe care mi le spuse Cahir când am ieșit din încăperile marii preotese.

Își descheiase primul nasture de la cămașă, părul îi era răvășit, semn că fusese tras de el un pic prea mult, iar urmele de pe covorul de sub picioarele lui arătau că se plimbase încoace și încolo, nerăbdător.

— Sunt bine. Speram să nu-mi observe zâmbetul tremurat. Ochii lui coborâră