Încep să râd și eu. „Și eu care credeam că tot timpul ăsta erai doar fericit să mă vezi.” Îmi bag mâna în buzunarul stâng al pantalonilor lui și scot o cutiuță mică, neagră, de catifea. Mă holbez la ea, cu mâinile tremurând, plămânii contractându-se, tot sângele scurgându-se din cap.

Matteo o ia ușor de la mine și o deschide.

Trebuie să mă prindă înainte să cad.

„Doamne,” spun, agățându-mă de el î