Ținându-mă de umeri și uitându-se adânc în ochii mei, spune încet: „Indiferent ce faci, mai bine fii sigură. Ia-ți timp. Descoperă. Dar fii sigură. Îți datorezi asta ție însăți.”

Mă eliberează și se întoarce nonșalant la masa din bucătărie. Se așază, își sprijină picioarele pe un alt scaun, își împreunează degetele peste stomac și zâmbește. „Acum dă-mi naibii de plăcintă, femeie. Mor de foame.”

Ex