Senzația era terifiantă – ca și cum ai rătăci o cheie de neînlocuit și ai ști că fiecare căutare frenetică va fi în zadar.

Laura s-a întors să plece, dar Weston s-a repezit, prinzându-i cotul cu o disperare subită.

Ea și-a ridicat privirea, cu ochii fermi. „Mai este ceva, domnule Windore?”

„Eu...” Cuvântul a ieșit răgușit, neformat.

Ce anume vreau? Gândul a răsunat ca un tunet, dar nicio formă nu