Aria

Lucas se uită la mine de parcă tocmai i-aș fi spus că sunt, pe ascuns, sirenă sau ceva de genul. Sprâncenele i se ridică brusc, apoi dă încet din cap.

„Aria, nu poți să crezi ce-a spus tipul ăla, nu?”

Ah, iată că începe nebunia.

„Lucas, hai. Nici măcar nu știi ce mi-a spus sau cum a spus-o”, zic, deja devenind defensivă, pentru că da… suna nebunesc, dar se și simțea… real. „Măcar ascultă-mă î