Frankie mă strânge mai tare în brațe. „Iris, te rog.”

„Frank,” răspund tăios, arătând spre avionul privat al Gianei. „Asta…asta nu e o coincidență.”

„Tu ai aranjat asta!?” gâfâie el, uitându-se la mine de sus.

„Nu!” țip eu, împingându-l ușor. „Frankie, asta e ca…soarta! Care intervine! Universul sau ce-o fi…a pus-o aici!”

„Bambi,” geme Frankie, dându-mi drumul și acoperindu-și fața cu mâna. „Nu e