Când s-a întors Gabriel, parcă se schimbase ceva în el. Ochii îi erau distanți, reci, furioși.

— Dacă nu veneam azi aici, nu aș fi știut niciodată de copiii mei? a cerut el, imperativ.

— Copiii *tăi*? am ridicat eu sprâncenele. Eu îi port opt luni și dintr-odată sunt copiii tăi?!

— Știi bine ce vreau să spun.

— Nu, de fapt, nu știu, m-am încrunta. Ai ales să-mi dai actele de divorț. Ți-am lăsat un