Soarele dimineții era necruțător prin ferestrele biroului Oliviei, dar nu reușea să încălzească gheața din venele ei. Se plimba agitată prin spațiu ca un animal în cușcă, tocurile bătând un ritm ascuțit, staccato, pe podeaua lustruită de marmură. Ceasul mare de pe perete ticăia exasperant, parcă batjocorind-o.

„Unde erai, Ethan?” șopti ea printre dinți, simțind că o face pentru a suta oară. Brațel