PERSPECTIVA SABRINEI:

Mi-a luat o oră să mă calmez. Mi-am șters ochii și mi-am scuturat hainele de praf. Lacrimile erau inutile, nu rezolvau nimic. Dar măcar au mai eliberat din presiune.

Am ieșit din dulapul prăfuit, cu fața transformată într-o mască calmă de stăpânire de sine. Planul din capul meu era să mă spăl pe față, astfel încât nimeni să nu știe că tocmai plânsesem de-mi ieșiseră ochii și