Se întoarse în marș la recepție. Portarul se încruntă când o văzu, dar înlocui rapid expresia cu un zâmbet profesional.

„Scuzați-mă”, spuse Catherine, vorbind cu o voce înaltă, copilărească. „Sunt așa de prostuță. Eu și prietena mea aveam de gând să ne întâlnim cu un alt prieten în camera lui. Am uitat complet, dar tocmai mi-am amintit acum. Problema este că nu-mi amintesc numărul camerei.”

„Și?”,