Când fumul se risipește, lumea e întoarsă pe dos.

Sau poate doar mi se pare mie.

Nu pot respira. Nu pot gândi. Totul are gust de cenușă și fier. Presiunea din piept e insuportabilă, ca și cum inima ar încerca să iasă cu pumnii. Aud strigăte prin țiuitul din urechi, o voce familiară care taie haosul ca o lamă.

„Phoebe!”

Trezire.

O pereche de brațe mă ridică — puternice, calde, împământătoare. Sunt