În acea noapte, visez la tunete.

Dar nu sunt tunete.

Este sunetul a ceva mai vechi, mai profund – ceva vast și primordial mișcându-se în cea mai întunecată groapă a mării.

Visul începe cu liniște. Plutesc, singură, în ocean. Apa din jurul meu este prea calmă, nefiresc de liniștită, iar suprafața de deasupra strălucește cu un luciu uleios, sidefat. Nu se aude niciun sunet – nici pești, nici valuri,