„Refuz să accept că nu vom pleca niciodată din acest loc”, spune Cora, cu vocea ascuțită și neînduplecată. „E o nebunie. Am venit în Ao cu bună credință.”

Râsul femeii misterioase răsună de unde stă ea, lângă fereastră, părul ei indigo plutind dezordonat în jurul umerilor. E un sunet amar, împletit cu disperare și colorat cu o ascuțime neliniștitoare care sugerează ceva dezechilibrat.

Privirea ei