Expresia de pe fața lui tata e aproape indescriptibilă. Șoc, cu siguranță. Dar e ceva mai mult. Dacă tatăl meu ar fi un bărbat emotiv, ar țipa. Sau ar plânge. Sau amândouă.

În schimb, doar stă acolo.

„Uau”, spune el în cele din urmă. „Ești pe ceva? Crack? Consumi, Sloane?”

Îmi dau ochii peste cap și trag o gură de aer tremurândă. „Am terminat de vorbit despre asta.”

„Mamă”, spune el, ridicând voce