Expir, încercând să-mi imaginez camera în minte.

Dar învârtirea și-a făcut treaba. Nu mai am repere. Aș putea fi cu fața la perete. La pat. La acel cadru terifiant în formă de X.

Asta e ideea.

Nu a vrut să aleg eu. A vrut ca soarta să aleagă.

Așa că fac un pas. Apoi încă unul. Continui să merg, cu brațele întinse, respirația superficială. Palmele mele ating aerul. Apoi.

Bump.

Genunchii mei lovesc