Brecon se gândi: „Eu nu sunt Brecon Sumpter. El e mort.”

Întinzând mâna, voia să atingă fața Biancăi.

Nu o mai atinsese de mult timp. Totuși, când era pe punctul de a-i atinge pielea fină, se opri.

Deodată, se gândi: <Nu, sunt murdar, pătat cu miros de sânge. Cum aș putea s-o ating?

Nu, nu...>

Mâna îi tremura.

Se gândi: „E atât de sfântă și curată. Nu pot s-o murdăresc.”

Își retrase mâna, privind-