Maeve

— Nu-ți spune numele? De ce?

— Doar în contextul ăsta. Eu nu… nu putem…

— Știu, am spus repede, simțindu-mă proastă. Nu putea fi ceva personal. Asta trebuie să fi vrut să spună. M-am agitat, uitându-mă pe lângă el spre ușă. Mi-a urmărit privirea, apoi a întors brusc capul, aruncându-mi o privire serioasă.

— Lasă-i în pace, Maeve. Știu la ce te gândești.

— Chiar trebuie să vorbesc cu Ernest…