POV-ul SONIEI

Pământul crăpat, martor tăcut al măcelului ce avea să vină. Deasupra, luna purpurie atârna jos, strălucirea ei neîndurătoare scăldând scena într-o lumină stranie. Nu era doar un simbol al haitei noastre, era o provocare, o promisiune gravată în ceruri că vom lupta până la ultima suflare.

Forțele noastre se adunau, o linie sfidătoare împotriva hoardei umbroase care avansa în depărtare