POV-ul SONIEI

Camera mică era învăluită în umbră, lumina tremurătoare a lumânărilor neputând risipi întunericul apăsător care părea să se strângă în jurul nostru. Stăteam lângă ușă, cu brațele încrucișate strâns la piept, urmărindu-l pe Daniel cum stătea la masă, cu capul plecat.

Bărbatul din fața mea arăta ca o fantomă a Omegăi de încredere pe care o cunoscusem odată. Umerii îi erau lăsați, fața-