AMELIA

Lachlan se uită la mine cu ochi obosiți, strângând mai tare furculița în mână. Bine că apucase să mănânce jumătate din farfurie înainte să vorbesc. Știam că acum nu mai avea poftă de mâncare.

Se lăsă pe spătar și oftă.

„Despre ce vrei să vorbești?” Fără vreun cuvânt dulce, direct la subiect.

Îmi roadeam buza de jos, inconștient, din cauza anxietății. Nu știam cum o să decurgă conversația as