(P.V. ARIELLEI.)

Camera a rămas tăcută, toate privirile ațintite asupra cuplului ai cărui ochi erau încețoșați de o recunoștință solemnă. Am rămas fără cuvinte, lacrimile îmi curgeau deja pe obraji, arzând fierbinte de recunoștință și speranță – speranța că procedura lor îmi va oferi leacul pe care mi-l doream atât de disperat.

Poate că a fost faptul că salvarea băiatului mi-a venit doar ca un mic