„Deci...” întrebă Dumnezeu, „Chiar crezi că te voi lăsa să pleci?”

Charlotte își strânse buzele și tăcu.

<Nu mă vei lăsa să plec? E-n regulă. Îmi voi săpa propria evadare! Poate că-ți voi distruge locul iubit în timp ce sunt la asta! Totuși...>

Ori de câte ori se gândea la picioarele schiloade ale lui Dumnezeu și la copilăria lui traumatică, simțea că nu poate face asta.

Îi amintea mereu de Henry.