**Perspectiva lui Tristan**

Ultimele note ale pianului au răsunat prin auditoriu ca o bătaie de inimă care se liniștește după o furtună. Degetele mele au zăbovit pe clape o secundă mai mult decât era necesar, ținându-mă de ultimul acord ca și cum m-ar fi ancorat pe loc. Apoi m-am ridicat încet, înclinându-mă în fața aplauzelor care au izbucnit din mulțime. Un val de ușurare m-a cuprins. Am reușit.