**Perspectiva Elonei**

Încă mai simțeam greutatea cearșafurilor de spital pe piele, deși nu mai eram acolo. Durerea se estompase într-o pulsație surdă, ca o bătaie joasă de tobă pe care nu o puteam reduce la tăcere, dar eram afară. Liberă, într-un fel. Și eram aici, în casa lui Tristan, învăluită într-o tăcere care se simțea atât sigură, cât și fragilă.

Se mișca prin bucătărie cu o hotărâre linișt