Nu am răspuns. Poate că era adevărat... poate că erau mai mult decât „frați” sau prieteni. Recunosc, mă gândeam serios la asta.

Dar nu mai avea importanță.

„A sosit mâncarea. Să ne-apucăm odată”, am spus, hotărâtă să schimb subiectul.

În timp ce mâncam, două siluete au trecut pe lângă noi.

Apoi, o voce ascuțită ca un țipăt s-a auzit, dulceagă, dar cu un ton tăios: „Dumnezeule, Taylor Jones? Și Ama