Alex stătea pe pat cu o postură impecabilă, dar în felul în care se ținea se simțea o eleganță indolentă.

În ochi i se citea o detașare, o depărtare de neatins, ca și cum un zid invizibil l-ar fi separat de lume. Vocea lui, suavă și liniștitoare, a răsunat în cameră, trezind ceva adânc în mine și accelerându-mi pulsul.

Alex nu m-a învinuit că am ripostat, spunând doar că a fost autoapărare.

Vocea