„Laurel.”

O voce familiară îmi șoptea alături, dar, oricât mă sileam, nu-mi puteam deschide ochii. Simțeam că toată vigoarea mă părăsise, lăsându-mă complet neputincioasă.

Și totuși, auzeam tot ce se petrecea în jur – suspine înăbușite, pași grăbiți și strigăte furioase care se pierdeau în depărtare.

Era un zgomot asurzitor. Haosul îmi pulsa în cap.

Apoi, totul s-a cufundat într-o tăcere lugubră.