Un mic oftat, un gemet înăbușit îi scapă Daphnei de pe buze când se trezește din somn. Pentru că nu, ea chiar nu…vrea să fie trează acum.

Te rog, își imploră ea lupul, care își scutură blana, întorcându-se spre ușă cu interes. Îți imaginezi – mereu o faci. Nu e real – el nu e aici, nu o să mai vină niciodată aici. Doar…hai să ne culcăm la loc. E mai bine când nu suntem conștiente.

Dar micul ciocăn