Un pas înainte și doi înapoi, pare să fie ceea ce se întâmplă cu Matthew. E greu să mă gândesc la prezent când el reduce distanța dintre noi, tăindu-mi respirația. Doar să-i ascult vocea e suficient ca să uit de orice, să-l am aproape e ca o condamnare pe viață. Așa că, atunci când cuvintele îmi ies pe gură, nu mă surprind deloc.

„Fă-mă a ta.”

Ies abia ca o șoaptă, mai degrabă ca un gemet. Cuvinte