Perspectiva lui Gabriel

— Tată?

Nu m-am obosit să ridic privirea în timp ce amestecam în oală, lăsând aroma să se ridice și să umple bucătăria.

— Sunt aici, am strigat.

Am auzit pașii lui Adrian apropiindu-se. S-a oprit în pragul bucătăriei, iar tăcerea care a urmat s-a prelungit exact cât să mă facă să zâmbesc ironic, fără să mă întorc.

— Stai... tu gătești? a întrebat el, cu neîncredere în glas