Mâna cu care ținea telefonul tremura ca o frunză rătăcită-n vânt de toamnă. Ray n-a mai văzut niciodată o femeie ca ea. N-avea nevoie să-și strige tristețea-n gura mare. Putea doar să stea acolo, iar durerea ei te învăluia ca un giulgiu.

Doamnei Dunn i se strângea pieptul într-o menghină rece. Nu știa ce-i asta. N-o mai simțise niciodată. Acum, un singur lucru o mistuia…

„Jane, cum a mers? Domnul