Bărbatul chipeș părea un pic fragil.

Monique se uită chiorâș și spuse cu neîncredere: „Henry?”

Expresia blândă pe care o vedea îi aparținea lui?

„Da.” Vocea profundă, ademenitoare nu făcu decât să-i confirme identitatea.

„Unde sunt?”

„La spital.”

„De ce?”

„Ești bolnavă.”

„Bolnavă? Am nevoie doar de odihnă. De ce suntem la spital? Factura o să ajungă la o sumă ridicolă”, spuse Monique cu o încruntă