— Inimă de piatră, murmură Ștefan.

Sprijinindu-se cu o mână, se aplecă ușor din talia lui suplă, aducându-și fața la același nivel cu a Feliciei, care stătea pe canapea.

În acea clipă efemeră, distanța dintre ei era aproape inexistentă.

În ochii întunecați și pătrunzători ai lui Ștefan, Felicia surprinse o scurtă licărire de ceva posesiv. Era o sete aproape tiranică de control, amestecată cu o