TRANDAFIR

Cinci ani mai târziu.

„Antonio!”, strig, când apare de nicăieri, gonind ca vântul.

„Tati!”. Auzind-o pe Bella, fetița noastră, cum țipă și o zbughește și ea, mi se umple inima de bucurie.

Zăresc silueta lui Enzo prin fereastra bucătăriei și zâmbesc.

„Hei!”, spun, și-i văd pe amândoi cum se aruncă în brațele lui, iar el îi prinde-n aer, cu un hohot de râs.

„Hei, iubito! Bună, puișorii mei