Îmi trec o mână prin păr, expirând lent.

„Doar... aveam nevoie să te văd”, admit eu, cu vocea aspră.

Expresia ei nu se înmoaie. Dimpotrivă, devine și mai rigidă.

„M-ai văzut”, spune ea sec. „Acum poți să pleci.”

Cuvintele lovesc ca un pumn în stomac, pentru că merit asta. Merit ceva mai rău.

„Știu că nu am dreptul să fiu aici”, continui, forțând cuvintele să iasă înainte de a-mi pierde bruma de cu