Asta o face să tacă. Mașina se afundă din nou într-o tăcere grea și tensionată.

Inima începe să-mi bată cu putere în momentul în care ajungem la spital. Lilly nici măcar nu așteaptă să parchez, ci trântește ușa și o ia la fugă spre intrare.

„La naiba”, mormăie unchiul Gabe, ieșind deja ca să o urmeze.

Parchez cât de repede pot, iar tata și cu mine mergem în urma lor. Luminile fluorescente ale spit