(Winona)

Primul lucru pe care-l simt e o epuizare cruntă, până-n măduva oaselor, o greutate copleșitoare care-mi paralizează orice mișcare. Mă dor toate oasele, de parcă m-ar fi călcat un TIR.

Capul îmi bubuie, gâtul mi-e uscat ca iasca, dar mă încăpățânez să deschid ochii, clipind la lumina difuză.

„Mami?” O voce firavă străpunge ceața, nesigură, dar plină de speranță.

Clipesc din nou și o zăresc