(Winona)

Lisa iese, în sfârșit, din dormitor, cu ochii injectați și fața cadaverică.

Mă ridic de pe canapea, unde stau de parcă au trecut ore.

„Hei”, spun, cu vocea stinsă.

Nu răspunde imediat, ci se îndreaptă spre bucătărie. Se mișcă lent, controlat, ca și cum s-ar ține pe picioare doar prin forța voinței.

Fac un pas nesigur spre ea. „Lisa... pot să-ți aduc ceva?”

Se întoarce spre mine, cu o expr