Încuviințez din cap.

Avea dreptate, nu era momentul pentru o cădere nervoasă sau să mă las copleșită de gânduri.

Își retrage mâinile de pe umerii mei: „Am văzut-o pe Maria punând o prăjitură la cuptor când am venit aici, a trecut deja o oră, momentul perfect, dacă mă întrebi pe mine” zâmbește din nou.

Împing ce am aflat înapoi în minte.

„Sigur”, am fost de acord. O prăjitură suna bine.

Bravo, Lola