„Tocmai ți-ai pierdut șansa să trăiești”, șoptesc amenințător. Capul îmi zumzăie de furie. Vocea aia a rațiunii nu mai e acolo și tot ce vreau e să-l fac bucăți.

Privirea-mi fuge spre Sia, care sângerează pe scândurile deschise la culoare ale podelei.

„Poate că e mai bine că Sia nu va fi martoră la asta”, murmur. Fiecare cuvânt pe care-l spunem e înregistrat și mă rog să-i aducă ei oarecare împăca