„Puțin peste cinci ore.” Își agită nonșalant mâna, anticipând, sunt sigură, uimirea de pe chipul meu. „Nu-i nimic! Probabil erai obosită.”

Mă încrunt ușor. „Da… N-am mai dormit bine de ceva vreme, iar în mijlocul naturii… mă simt acasă.”

Dă aprobator din cap, scotocind prin geantă, de unde scoate două termosuri.

„Ce bine… ține. Am adus cafea.” Îmi oferă unul, zâmbindu-mi.

Un zâmbet care-mi alină s